Ce sancțiuni riscă cei care ard vegetația uscată fără permis

Publicitate

Căldura aproape de vară care a sosit „peste noapte” reprezintă un semnal de alarmă pentru pompierii din județ, odată cu igienizarea terenurilor, a grădinilor şi a livezilor prin arderea resturilor vegetale, a gunoaielor, deşeurilor şi a vegetaţiei uscate.

Pentru că mulți agricultori ridică din umeri la pericolul pe care îl reprezintă această metodă în primul rând pentru mediu, pompierii amintesc că arderea miriştii, a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se efectuează numai după obţinerea permisului de lucru cu foc şi dacă există acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului. (Obţinerea permisului de lucru cu focul se face după ce proprietarul terenului a primit Acceptul de la Agenţia pentru Protecţia Mediului. Emiterea permisului de lucru cu focul se face prin grija primarului, de şeful serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă sau persoana desemnată în acest sens). De la această prevedere se exceptează numai executarea arderii vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cadrul gospodăriei cetăţeneşti.

În zona de siguranţă a căii ferate, vegetaţia uscată şi resturile vegetale se curăţă obligatoriu de către proprietarii de drept ai terenurilor. Zona de siguranţă a drumurilor naţionale şi judeţene se curăţă obligatoriu de vegetaţia uscată şi resturile vegetale de administratorii acestora şi, după caz, de proprietarii de drept ai terenurilor.

Pentru prevenirea unor eventuale accidente de circulaţie, urmare a scăderii vizibilităţii în timpul utilizării focului deschis, lucrările de igienizare se vor efectua în prezenţa permanentă a unei persoane în zona drumurilor publice. Utilizarea focului deschis nu se admite la distanţe mai mici de 40 m faţă de locurile cu pericol de explozie (gaze şi lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc.), respectiv 10 m faţă de materiale sau substanţe combustibile (lemn, hârtie, textile, carton, astfalt, bitum, ulei etc).

Persoanele care nu respectă prevederile legale privind arderea miriştilor, resturilor vegetale şi a vegetaţiei uscate riscă a fi sancţionate contravenţional, conform legislaţiei în vigoare, valoarea sancțiunii fiind cuprinsă între 1000-2500 lei.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!