Week-end-ul trecut a fost unul fabulos pentru târgovișteanul Darius Movileanu! Sportivul legitimat la CSA Steaua București a devenit dublu campion european la tenis de masă U21, în probele de dublu masculin și dublu mixt.
La ediția din acest an a Campionatului European U21 de tenis de masă, la dublu masculin, dâmbovițeanul a făcut pereche cu Eduard Ionescu, iar în cea de dublu mixt, cu Elena Zaharia. În cadrul celor două concursuri, târgovișteanul a fost senzațional. De fiecare dată, acesta și-a condus echipa din care a făcut parte spre titlul european.

Împreună cu Eduard Ionescu a format cea mai puternică de dublu masculin la Bratislava
Titlul de la dublu masculin a fost al doilea pentru Darius la Bratislava, după cel de la dublu mixt. Împreună, cei doi colegi au format cea mai puternică pereche din Europa, cu un parcurs desăvârșit pe tabloul probei.
Darius Movileanu și Eduard Ionescu, favoriții nr. 1, s-au completat la masă și au arătat calitate în jocul prestat, iar până în finală au învins perechile: Mateusz Zalewski/Marcel Blaszczyk (Polonia) 3-1 (11-8, 8-11, 11-8, 11-8), Daniel Berzosa/Miguel Pantoja (Spania) 3-2 (11-7, 11-4, 9-11, 10-12, 11-7) și Leon Benko/Ivan Hencl (Croația) 3-1 (11-5, 9-11, 11-3, 11-2).
Tricolorii au abordat și finala cu strategia câștigătoare, au construit punctele și au lovit fulgerător contra favoriților nr. 2, Andre Bertelsmeier (Germania)/Tiago Abiodun (Portugalia), la finalul unui meci în care au strigat de bucurie pentru 3-1 (11-6, 11-5, 9-11, 11-6) și medaliile de aur.

Elena Zaharia/ Darius Movileanu, o pereche învingătoare în Slovacia
În proba de dublu mixt, Elena Zaharia și Darius Movileanu au demonstrat că formează cea mai puternică pereche din cadrul turneului continental, iar sâmbătă seară au urcat pe prima treaptă a podiumului în urma unei evoluții entuziasmante.
Cei doi sportivi au pornit proba ca favoriți nr. 6, iar la masa de joc s-au simțit excelent, de-a lungul zilelor de concurs din Bratislava, cu cinci victorii și multe clipe în care au arătat calitate și prezență de spirit, în momentele de echilibru din joc sau când au dominat.
Până la titlul european, Elena Zaharia și Darius Movileanu i-au întâlnit, în finală, pe germanii Wim Verdonschot și Josephina Neumann, favoriții nr. 11, iar tricolorii au trecut la conducerea jocului, deși au pierdut primul set.
Meticuloși, talentați și cu încredere în partenerul de joc, tricolorii au lovit cu precizie și au triumfat tactic în seturile următoare. În setul al patrulea, la 10-9, Elena Zaharia și Darius Movileanu au lovit pentru a fi campioni europeni, au ratat acea oportunitate, dar mental au trecut peste moment și au fost de neoprit în setul decisiv, pentru victoria cu 3-2 (9-11, 11-8, 11-9, 11-13, 11-5) și medaliile de aur la dublu mixt.














