Ce cursuri de formare profesională intenționează să deschidă AJOFM Dâmbovița în luna martie

Foto: Arhivă
Publicitate

Dâmbovițenii aflați în căutarea unui loc de muncă ori care doresc să se (re)califice profesional în meserii căutate pe piața muncii au posibilitatea de a urma cursuri de formare organizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița.

AJOFM Dâmbovița intenționează să deschidă în luna martie 7 cursuri de formare profesională, după cum urmează:

-operator mașini comandă numerică;

-competențe de comunicare în limba română;

-inspector în domeniul sănătății și securității în muncă;

-manichiurist;

-competențe de bază de matematică;

-ajutor bucătar;

-instalator tehnico-sanitare și gaze.

Aproape 100 de persoane pot participa la cursurile organizate de AJOFM în luna martie.

Cursurile se vor desfășura în Târgoviște și se adresează persoanelor cu studii medii și celor care nu au finalizat învățământul general obligatoriu. Participanților li se oferă astfel posibilitatea dobândirii cunoştinţelor teoretice şi practice, specifice unei noi meserii, care să le faciliteze ocuparea pe piața muncii.

Documentele necesare pentru înscriere sunt:

– carte identitate;
– act studii;
– certificat naștere;
– certificat căsătorie (dacă este cazul);
– adeverință medicală.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!