Caz tragic pe Valea Dâmboviței! Un bărbat și-a pierdut viață după ce un copac s-a prăbușit peste el

Publicitate

Caz tragic pe Valea Dâmboviței, în prima parte a zilei de sâmbătă, 30 septembrie! Un bărbat de 40 de ani și-a pierdut viața după ce un capac s-a prăbușit peste el. Acesta lucra pe o proprietate pe privată din localitatea Cândești-Vale, în momentul când s-a petrecut nenorocirea.

La fața locului au ajuns mai multe echipaje de intervenție. În ciuda eforturilor medicilor, bărbatul nu a mai putut fi salvat, fiind declarat decesul.

“Serviciul de Ambulanță Dâmbovița a fost solicitat să intervină într-o zonă greu accesibilă din pădurea de pe raza comunei Cândești, în cazul unei persoane care a suferit mai multe politraumatisme aceasta fiind inconștientă. La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de urgență, unul de tip C2 și unul de tip B2”, se arată într-un comunicat SAJ Dâmbovița.

Polițiștii au deschis un dosar penal, efectuând cercetări pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările nefericitului eveniment.

“La data de 30 septembrie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană a fost rănită.

În urma deplasării la fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat de 40 de ani, în timp ce s-ar fi aflat pe o proprietate privată din localitatea Cândești-Vale, ar fi fost surprins de un copac. Din nefericire, bărbatul a decedat”, au transmis polițiștii dâmbovițeni.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!