Caz șocant în Dâmbovița! Un tânăr de 35 de ani, din Crângași, a fost reținut de polițiști după ce, pe fondul consumului de alcool, ar fi incendiat un bărbat din Boteni, în vârstă de 40 de ani.
Incidentul s-a petrecut, marți, 3 octombrie, într-un magazin din localitatea Boteni, comuna Conțești. Cum a suferit arsuri, victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Pe parcursul zilei de astăzi, după ce a fost prezentat magistraților, pentru tânărul de 35 de ani a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. Acesta este cercetat în cadrul unui penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.
„La data de 3 octombrie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Răcari, în urma cercetărilor efectuate sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari, au reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță un bărbat de 35 de ani, din Crângași.
Acesta este bănuit că, în după-amiaza zilei de 3 octombrie, în timp ce s-ar fi aflat într-un magazin din localitatea Boteni, pe fondul consumului de alcool, ar fi stropit cu o substanță inflamabilă un bărbat de 40 de ani, din Boteni.
Ulterior, ar fi fost aprinsă, iar bărbatului respectiv, i-au fost provocate arsuri, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz pentru administrarea întregului probatoriu și dispunerea măsurilor procedurale prevăzute de lege”, se arată într-un comunicat IPJ Dâmbovița.