Câtă inconștiență! Beat și fără permis, la volan pe un drum din Dâmbovița

Publicitate

Un bărbat din comuna Niculești, în vârstă de 38 de ani, este cercetat de polițiști după ce a fost prins, duminică seara, băut șu fără permis de conducere la volan. Acesta a fost oprită de o patrulă de poliției de drumul județean 101B, pe raza localității Niculești.

Pe numele bărbatului, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de
conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

„La data de 7 ianuarie a.c., în jurul orei 17:40, polițiștii din cadrul Secției nr. 3
Poliție Rurală Butimanu au oprit pentru control, pe drumul județean 101 B, în
localitatea Niculești, un autovehicul condus de un bărbat de 38 de ani, din Niculești.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că șoferul nu deține permis de
conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, acesta a fost testat cu aparatul etilotest pentru depistarea consumului de alcool, fiind indicat un rezultat cu o valoare de 0,29 mg/l alcool pur în aerul expirat”, se arată într-un comunicat IPJ Dâmbovița.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!