Casa unei familii de pe Valea Dâmboviței, distrusă de un incendiu puternic în pragul iernii

Publicitate

A fost alertă în comuna Râu Alb, în prima parte a zilei de miercuri, 8 noiembrie! Casa unei familii, de pe strada Mărășești, a fost distrusă de un incendiu puternic.

Potrivit ISU Dâmbovița, la sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta  generalizat,  pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați. Din fericire, nu au existat victime.

Pentru lichidarea flăcărilor au acționat pompierii Gărzii de Intervenție Voinești, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, și pompierii Detașamentului Târgoviste, cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD.

 

 

 

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!