Casă cuprinsă de flăcări în Dâmbovița! S-a intervenit cu 5 autospeciale de stingere

Publicitate

O casă a fost cuprinsă de flăcări, sâmbătă după-amiază, în satul Românești, din comuna Potlogi. Ajunși la locul incendiului, pompierii au constatat că flăcările se manifestau generalizat pe o suprafață de circa 30 de metri pătrați.

“Flăcările au fost localizate în scurt timp și se acționează pentru lichidare, ulterior, pentru îndepărtarea efectelor negative”, au transmis pompierii dâmbovițeni.

Din fericire nu au fost identificate victime. Pentru stingerea flăcărilor au intervenit pompierii Gărzii Potlogi, care au au acționat cu 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și pompierii Detașamentului Titu, cu 2 autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.

Incendiu și la Pucioasa

De asemenea, vineri după-amiază, pompierii dâmbovițeni au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință de pe strada Orizontului, din orașul Pucioasa.

La locul evenimentului, salvatorii au localizat imediat flăcările care se manifestau la nivelul acoperișului casei. S-a acționat pentru lichidarea acestuia și îndepărtarea efectelor negative. Nu s-au înregistrat victime.

Pentru lichidarea incendiului au intervenit pompierii Detașamentului Pucioasa, cu două autospeciale de stingere, dar și pompierii Gărzii Fieni, cu o autospecială de intervenție.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!