Carambol în Dâmbovița! Trei autoturisme și o autoutilitară, implicate într-un accident violent. Un bărbat și o femeie au primit îngrijiri medicale la fața locului

Publicitate

Un accident în lanț, cu patru mașini implicate, a avut loc, vineri de dimineață, pe DN 71, pe raza comunei Aninoasa. În urma carambolului dintre trei autoturisme și o autoutilitară, o femeie și un bărbat au fost răniți. Ambii au primit îngrijiri medicale la fața locului, dar în schimb, au refuzat transportul la spital.

„În această dimineață, 11 aprilie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier produs pe DN 71.

Din primele date, pe DN 71, pe raza comunei Aninoasa, s-ar fi produs o coliziune față-spate între trei autoturisme și o autoutilitară.

În urma impactului, o femeie, de 38 de ani și un bărbat, de 46 de ani, au primit îngrijiri medicale la fața locului, refuzând transportul la o unitate spitalicească”, a precizat IPJ Dâmbovița.

Evenimentul urmează să fie protocolat de polițiști ca tamponare.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!