O nouă captură importantă de petarde și artificii în județul Dâmbovița! Pe parcursul zilei de marți, polițiștii dâmbovițeni au descoperit un locuința unui tânăr, de 27 de ani, din Tărtășești, în urma unor percheziții, aproximativ 200 de kilograme de articole pirotehnice. Valoarea acestora se ridică la 5.000 de lei.
Toate petardele și artificiile au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor și luarea măsurilor legale.
„La data de 16 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară în comuna Tărtășești, la locuința unui tânăr, de 27 de ani.
În urma descinderilor, polițiștii au descoperit aproximativ 200 de kilograme de articole pirotehnice, respectiv baterii de artificii din categoriile F1 și F3.
În cauză, cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari, pentru săvârșirea infracțiunii de prepararea, producerea, experimentarea, deținerea, transmiterea sub orice formă, depozitarea, distrugerea, comercializarea, precum și folosirea de articole pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1, T2, P1 și P2, efectuate fără drept”, a precizat IPJ Dâmbovița.














