Captură uriașă de droguri în Dâmbovița! Cultură de cannabis, ascunsă într-o zonă greu accesibilă din județ

Publicitate

Cultură de cannabis, descoperită într-o pădure din comuna Ocnița. Aceasta era ascunsă într-o zonă izolată și greu accesibilă. Plantația aparține unui tânăr din Târgoviște, în vârstă de 35 de ani.

„La data de 5 septembrie, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Gura Ocniței au informat Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița cu privire la existența unei culturi de cannabis într-o pădure din comuna Ocnița.

În urma activităților desfășurate de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, împreună cu cei ai Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița, împreună cu procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Dâmbovița, a fost depistat în flagrant delict un bărbat, din Târgoviște, în timp ce ar fi efectuat activități de întreținere a unei culturi de cannabis.

Bărbatul, în perioada aprilie – august a.c., ar fi achiziționat o cantitate importantă de semințe, ar fi înființat și întreținut o cultură, într-o zonă împădurită, din extravilanul unei comune, din județul Dâmbovița.

La fața locului, într-o zonă greu accesibilă, au fost descoperite și indisponibilizate 14 plante, cu dimensiuni între 1,40 și 2,70 de metri.

În urma controlului autovehiculului, au fost descoperite și ridicate o cantitate de cannabis, precum și alte mijloace de probă.

Persoana în cauză a fost condusă la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Dâmbovița, unde, în baza probatoriului administrat, procurorul de caz a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore”, se arată într-un comunicat IPJ Dâmbovița.

În cursul zilei miercuri, 6 septembrie, bănuitul a fost prezentat Tribunalului Dâmbovița, pe mumele acestuia fiind emis un mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile.

Bărbatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și deținerea de droguri de risc pentru consum propriu.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!