Cantonament în Antalya pentru Chindia Târgoviște. Dâmbovițenii vizează să susțină cel puțin patru amicale în Turcia

Publicitate

Ionuț Parghel

Odată cu înfrângerea de la Sfântu Gheorghe, partidă terminată cu 3-1 pentru Sepsi, cei de la Chindia Târgoviște au pus capăt meciurilor oficiale din acest an și au intrat în vacanță.

Formația antrenată de Viorel Moldovan își va relua activitatea pe 6 ianuarie, zi în care va avea loc reunirea lotului. De asemenea, două zile mai târziu, roș-albaștrii vor efectua vizita medicală, pentru a doua parte a sezonului.

În schimb, în perioada 12-24 ianuarie, dâmbovițenii vor efectua un cantonament centralizat în Antalya. Oficialii clubului doresc să efectueze stagiul de pregătire în Turcia pentru că sunt mulțumiți de condițiile pe care le vor găsi acolo.

Mai mult de atât, conducătorii clubului au considerat că în Antalya vor merge numeroase echipe din primele două eșaloane ale țării și astfel se pot găsi ușor adversari pentru roș-albaștrii. Chindia vizează să susțină cel puțin patru jocuri amicale în cantonamentul din Turcia.

Târgoviștenii vor înfrunta în primul joc oficial din 2020 pe FC Botoșani. În schimb, până startul play-out-ului, Chindia va mai avea de disputat patru meciuri, unde va înfrunta pe rând, pe FC Botoșani, Astra Giurgiu, FC Voluntari și FCSB.

Sursă foto: AFC Chindia Târgoviște/ Marius Tudor

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!