Când se reunește Chindia Târgoviște. Se anunță schimbări în lot

Publicitate

Ionuț Parghel

Chindia Târgoviște reprezintă prima echipă dâmbovițeană care va relua antrenamentele pentru partea secundă a sezonului. Conducerea tehnică a divizionarei B a stabilit ca reunirea lotului să aibă loc pe 10 ianuarie, la propria bază sportivă. Oficialii clubului vor hotărî în perioada următoare locația pentru cantonamentul centralizat și adversarii pe care îi vor înfrunta roș-albaștrii în meciurile amicale.

Foarte probabil, Chindia își va întâri lotul cu câțiva jucători în pauza de iarnă, dar în același timpva renunța la serviciilor unor jucători care nu au dat randamentul scontat în prima parte a stagiunii. Pe de altă parte, unul dintre jucătorii pe care formația târgovișteană l-ar putea pierde este Mihai Neicuțescu. Atacantul ar putea face cale întoarsă la Dinamo București, după ce Vasile Miriuță s-a arătat încântat de calitățile acestuia. Vârful de atac se află la formația dâmbovițeană sub formă de împrumut, ajungând în vara acestui an, de la echipa a doua al lui Dinamo. Chindia a încheiat sezonul de toamnă al Ligii a 2-a pe podium, pe locul 3, în spatele Dunării Călărași și AFC Hermannstadt.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!

LASĂ-NE UN COMENTARIU

Scrie comentariul tău
Introdu numele