După Consiliul Județean Dâmbovița, și municipiul Târgoviște are aprobat bugetul pentru anul în curs, 2025!
Și în acest an capitolul destinat dezvoltării este cel mai important, bugetul aferent investițiilor cu finanțare nerambursabilă depășind 243.000.000 lei, ponderea cea mai mare având-o proiectele cu finanțare europeană.
„Este un buget, așa cum v-am obișnuit, bazat pe dezvoltare. Asta înseamnă că secțiunea care vizează continuarea investițiilor și noile investiții este cea mai importantă a bugetului, peste 240 de milioane lei fonduri nerambursabile. În acest fel ne propunem continuarea celor 89 de investiții pe care le avem în derulare în acest moment, în diferite stadii, portofoliul de proiecte pe care îl avem în acest moment ne asigură continuarea investițiilor în municipiul Târgoviște pe următorii 5-6 ani, cel puțin.
Sunt derulate proiecte în toate domeniile de infrastructură posibile: în reabilitare stradală, transport public, parcuri, în infrastructura socială și, foarte important, continuăm cel mai mare program de investiții din istoria municipiului în infrastructura educațională: grădinițe, școli, licee.
În rest, pentru târgovișteni, rămâne cum am stabilit: ne vedem pe teren, pe șantiere, în fiecare cartier, cu precizarea că, pe parcursul anului, pe măsură ce vor fi semnate noile finanțări, bugetul de investiții se va dubla”, a declarat primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan.