Bugetul municipiului Târgoviște pe anul 2024 va fi unul axat pe dezvoltare și investiții. În cadrul unei conferințe de presă primarul orașului, Cristian Daniel Stan, a precizat că vor fi în continuare multe investiții importante care se vor realiza pe fonduri europene, atrase de administrația locală ca și în anii trecuți.
Proiectul de buget pe anul 2024 va intra în dezbaterea consilierilor locali vineri, 2 februarie, în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Local Municipal.
Bugetul total este de aproximativ 640.000 lei, din care mai mult de jumătate este destinată dezvoltării: „În cadrul acestei secțiuni de dezvoltare, cea mai mare parte o reprezintă finanțările nerambursabile pe care administrația locală târgovișteană le-a accesat”.
Investiții deosebit de importante se vor derula, ca și în anii precedenți, în infrastructura educațională, ce va continua transformarea și modernizarea. Aici, edilul a amintit despre: Grădinița Nr. 1, Grădinița Nr. 2, Grădinița Nr. 3, Grădinița Nr. 14, Școala „Radu Cel Mare”, Școala „Tudor Vladimirescu”, Grădinița Nr. 11, Grădinița Nr. 2, Creșa Nr. 2.
„Vom fi pregătiți pentru accesarea de fonduri europene pentru Școala «I. Al. Brătescu Voinești”, pentru Școala «Vasile Cârlova», avem semnate contractele de finanțare pentru Liceul «Voievodul Mircea», de asemenea, avem finanțarea asigurată pentru Colegiul Economic «Ion Ghica».
Nu numai pe infrastructura educațională vom avea investiții importante, discutăm despre investițiile pe care le vom avea în principal cu finanțare europeană pe zona de mobilitate urbană și mă refer aici la pistele de biciclete, avem proiectul pe POR, de asemenea, proiectul pe AFM în valoare de peste 20 de milioane de lei pentru realizarea de piste de biciclete. Totodată, pe fondurile europene, Șanțul și Valul Cetății, Parcul Chindia, noua autogară sau noul punct intermodal destinat transportului județean, care va fi realizată lângă actuala facilitate de transport pe care am făcut-o pe Calea Ialomiței”.
Pe zona de funcționare, cu o alocare bugetară mai mică decât anul trecut și cu speranța unor rectificări bugetare efectuate pe parcursului anului, primarul Cristian Stan a declarat că se încearcă să se asigure „tot ceea ce este necesar”.