Bucurie mare la Clubul Copiilor din Titu care a marcat astăzi deschiderea oficială a noului an școlar. Toate cursurile sunt gratuite

Publicitate

Clubul Copiilor Titu a marcat redeschiderea oficială pentru anul școlar 2024-2025! Zeci de copii au participat la eveniment, iar lor li s-au alăturat profesorii, conducerea clubului și autorități locale.

Astfel, au fost prezenți viceprimarul, prof. Chițu Gabriela, Dantis Marcel – director al Școlii Gimnaziale „Pictor Nicolae Grigorescu”, Cornelia Mărculescu – director adjunct al aceleași școli.

De asemenea, au fost prezenți profesori din diverse domenii, printre care: Petre Dan Ionuț – director al Palatului Copiilor Târgoviște, Miorel Bogdan – profesor de înot, Dafina Gina Viorica – coordonator al cercului de orientare turistică, Badea Eva Daniela – coordonator al cercului de ecoturism și Dafina Laurențiu Dorian, – coordonator al cercului de carting.

 

Din partea Casei de Cultură Titu-Târg au participat Irinel Dincă, Gheorghița Sandu, Mihai Florescu și Grigorescu Nicoleta Liliana, bibliotecar.

În cadrul Clubului Copiilor Titu se vor desfășura activități precum tenis de masă, carting, înot, orientare turistică, ecoturism și alte activități culturale.

Programul este adaptat în funcție de posibilitatea elevilor de a participa la cercuri, iar activitățile se vor desfășura de luni până vineri, între orele 10:00 și 17:00.

Toate cursurile sunt gratuite, oferind astfel oportunități accesibile pentru toți copiii din comunitate.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!