Boxerii de la CS Târgoviște, de trei ori bronz la Cupa României pentru juniori

Publicitate

Pugiliștii Clubului Sportiv Târgoviște au confirmat așteptările la Cupa României pentru juniori și s-au întors de la Brăila, orașul gazdă al competiției, cu trei medalii de bronz.

Boxerii antrenați de Gheorghe și Alexandru Stan, care au urcat pe podiumul de premiere, la competiția destinată juniorilor, sunt Alexandru Răducanu, Alexandru Marcu și Angelo Arghira.

Alexandru Răducanu a obținut bronzul la categoria 60 de kilograme, după ce a susținut trei meciuri în ringul brăilean. Alexandru Marcu a urcat pe a treia treaptă a podiumului la categoria 70 de kilograme, după ce a boxat în două meciuri, iar Angelo Arghira a cucerit bronzul în limitele categoriei 75 de kilograme, după trei meciuri disputate.

Cupa României de box pentru juniori a fost găzduită de Sala Sporturilor din Brăila, în perioada 31 mai – 5 iunie.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!