Anunț important pentru salariații care beneficiază de tichete de masă! În acest an, acestea vor fi acordate doar pe card, schimbarea fiind implementată la începutul lunii februarie. De asemenea, angajații care au bonuri în format fizic și cele tipărite emise până acum rămân valabile, scrie ziarulunirea.ro.
Totodată, tichetele care vor intra pe card vor fi de mai multe tipuri: tichete de masă, de creșă, culturale, vouchere cadou sau de vacanță.
Schimbarea a venit ca urmare a legii OUG 130/2021, publicată în data de 18 decembrie 2021 în Monitorul Oficial. Potrivit acesteia, biletele de valoare în format tipărit vor fi eliminate, iar acordarea lor se va face doar pe suport electronic, adică pe carduri speciale. Astfel, începând cu 1 februarie 2022 se emit tichete și vouchere doar pe card, scrie sursa citată.
O altă modificare a legii prevede că tichetele cadou pot fi oferite de angajatori doar salariaților proprii, nu și salariaților partenerilor de afaceri, așa cum era posibil până la intrarea în vigoare a legii. Până acum, tichetele cadou puteau fi acordate și “altor categorii de beneficiari, pentru campaniile de marketing, studiul pieței, promovarea pe piețe existente sau noi, pentru protocol, pentru cheltuielile de reclamă și publicitate”, se menționează în lege.
Firmele care nu respectă noua ordonanță de urgență vor fi sancționate cu 14 puncte de amendă. În 2022, un punct amendă este de 35.700 de lei, adică 2.550 lei salariu brut x 14, potrivit ziarulunirea.ro.