Biciclist beat, la un pas de moarte pe o șosea din Dâmbovița! A fost lovit de mașină condusă de o șoferiță de 25 de ani

Publicitate

A avut zile! Un biciclist din Dărmănești, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a fost la un pas de moarte, joi după-amiază. În timp ce se deplasa pe DN 72, pe raza comunei Dărmănești, acesta a fost lovit de o mașină, condusă de o tânără din Ploiești, de 25 de ani.

Atât, șoferița, cât și biciclistul au fost testați cu aparatul etilotest de polițiști. După testare, doar bărbatul a fost depistat că fiind beat, acesta prezentând o alcoolemie cu o valoare de 0.60 mg/l alcool pur în aerul expirat.

“La data de 8 iunie a.c., în jurul orei 15:45, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moreni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident de circulație, pe drumul național 72, în localitatea Dărmănești.

În urma deplasării la fața locului, polițiștii au constatat că un biciclist de 61 de ani, din Dărmănești, în timp ce s-ar fi deplasat din direcția Târgoviște către Ploiești, ar fi fost acroșat și accidentat de un autoturism condus de o femeie de 25 de ani, din Ploiești.

În urma impactului, biciclistul a fost rănit.

Persoanele implicate în accidentul de circulație au fost testate cu aparatul etilotest, biciclistul prezentând o alcoolemie cu o valoare de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat”, se arată într-un comunicat IPJ Dâmbovița.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Pentru prevenirea victimizării prin accidente de circulație, polițiștii le recomandă bicicliștilor 

-respectați cu stricteţe regulile de circulaţie, atât pentru siguranţa dumneavoastră, cât şi a celorlalți participanţi la trafic.

-echipați-vă corespunzător bicicleta și nu vă deplasați cu aceasta dacă vă aflați sub influenţa alcoolului, a substanţelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora.

-nu transportați și nu trageți obiecte care, prin volumul ori greutatea lor, stânjenesc sau periclitează conducerea bicicletei ori circulaţia pe drumurile publice.

-semnalizați din timp şi vizibil orice schimbare a direcţiei de deplasare și, înainte de a traversa o intersecție, asigurați-vă că ați fost observați de conducătorii auto și intenția v-a fost înțeleasă.

-nu uitați că este necesar să opriți la colţul străzilor pentru a vă asigura că puteți continua deplasarea în condiţii de siguranţă.

-fiți vizibili în trafic și să purtaţi vestă și articole vestimentare cu accesorii reflectorizante!

Totodată, conducătorii de motociclete li se recomandă să se concentreze în permanență asupra traficului și să anticipeze intențiile partenerilor de drum pentru a putea evita coliziunea cu un alt vehicul

-păstraţi mereu contactul vizual – nu presupuneți că vă văd ceilalţi. Încearcați întotdeauna să aveți contact vizual cu şoferii care ar putea fi pe cale să vă intersecteze traiectoria.

-la viraje și în intersecții, fiți prudenți! De cele mai multe ori accidentele de circulație în care sunt implicați motocicliștii se produc ca urmare a neasigurării la schimbarea direcției de mers de către conducătorii auto.

-utilizați o cască de protecţie omologată și purtați îmbrăcăminte de protecție pentru motocicliști

-totodată, pentru a putea fi observați cu ușurință, purtați haine cu accesorii reflectorizante!

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!