Beția la volan, fără leac în Dâmbovița! Duminică, trei șoferi au fost depistați beți criță conducând pe șoselele din județ

Publicitate

Beția la volan pare fără leac în Dâmbovița! În ultima perioadă, numeroși șoferi au fost prinși pe drumurile din județ șofând băuți. Un astfel de lucru s-a petrecut și duminică, 17 septembrie, unde numai puțin de 3 bărbați au fost descoperiți beți la volan pe șoselele din județ.

Astfel, polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Rurală Butimanu au surprins, pe drumul județean 101B, sat Niculești, un bărbat de 32 de ani în timp ce ar fi condus un autoturism, deși ar fi consumat băuturi alcoolice. Fiind testat cu aparatul etilotest, acesta a prezentat o alcoolemie cu o valoare de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de
conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Un alt conducător auto, de 54 de ani, a fost depistat de polițiștii din cadrul Secției nr.
4 Poliție rurală Dragomirești în timp ce ar fi condus o autoutilitară, pe raza
localității Decindeni, fiind sub influența alcoolului. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest pentru depistarea consumului de alcool, fiind indicat un rezultat de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

De asemenea, polițiștii din cadrul Secției nr. 10 Poliție Rurală Petrești au depistat,
pe drumul județean 701, din Corbii Mari, un alt conducător auto de 53 de ani, din
București, în timp ce ar fi condus un autoturism fiind sub influența alcoolului.
În urma testării efectuate, acesta a prezentat o alcoolemie cu o valoare de 0,47 mg/l
alcool pur în aerul expirat. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În plus, un bărbat de 48 de ani, din Dâmbovicioara, a fost surprins de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu, pe drumul județean 701A, pe raza localității, în timp ce ar fi condus un autoturism fără a deține permis de conducere. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!