Băut și permisul suspendat, un tânăr din Dâmbovița și-a încercat norocul la volan

Foto: Arhivă
Publicitate

Un tânăr de doar 19 ani, din comuna Petrești, a fost prins de polițiști conducând băut și cu permisul suspendat. Acesta a fost depistat la volan pe raza localității de domiciliu.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

„La data de 23 aprilie a.c., în jurul orei 01.58, polițiștii din cadrul Secției nr. 10 Poliție Rurală Petrești au oprit pentru control, pe raza localității, un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din Petrești.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule.

Totodată, în urma testării cu apăratul etilotest, acesta a prezentat un rezultat cu o valoare de 0,12 mg/l alcool pur în aerul expirat”, se arată într-un comunicat IPJ Dâmbovița.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!