Baschet feminin. Formă de zile mari pentru CSM Târgoviște. Victorioasă într-o deplasare dificilă

Publicitate

Ionuț Parghel

Echipa de baschet feminin a Clubului Sportiv Municipal Târgoviște a arătat o formă de zile mari în ultimul week-end. Sâmbătă, într-o deplasare dificilă în campionat, formația pregătită de Cătălin Tănase și-a arătat adevărații colți și a învins pe Olimpia CSU Brașov, cu scorul 70-64.

Beneficiind de o poftă mare de joc, târgoviștencele au ieșit victorioase în numai puțin de trei sferturi ale întâlnirii. Singurul sfert pe care gazdele și l-au adjudecat a fost al treilea, când s-a impus cu 19-17.

În schimb, la capătul unei dispute dominate de CSM Târgoviște, Olimpia a oferit la final cea mai bună marcatoare: Beadle Angela Lou, cu 27 de puncte realizate. De la CSM, cele mai eficiente jucătoare au fost Larisa Toma și Gabriela Irimia, ambele cu câte 18 puncte contabilizate.

Prin succesul bifat la Brașov, CSM Târgoviște și-a securizat locul 4 în clasamentul LNBF. Formația dâmbovițeana va evolua etapa viitoare, în deplasare, în compania campioanei Sepsi Sfântu Gheorghe.

 

Olimpia CSU Brașov – CSM Târgoviște   64-70 (17-21, 12-15, 19-17, 16-17)

Marcatoare

Olimpia: C. Williams 9 p, B. Pesovic 14, B. Voica 5, E. Armanu 4, B. Lou 27, R. Filip 2, N. Zubac 3.

CSM: E. Petrof 7, A. Chivu 16, L. Toma 18, G. Irimia 18, A. stoenescu 10, D. Tănase 1.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!