Bărbat din Dâmbovița, reținut pentru evaziune fiscală. Ce prejudiciu a cauzat

Publicitate

 Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Dâmbovița au documentat activitatea infracţională a unui bărbat de 33 de ani, bănuit de comiterea infracţiunii de evaziune fiscală.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că, în perioada iunie 2014 – septembrie 2015, cel în cauză, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale din Mătăsaru, ar fi înregistrat în contabilitate achiziţii fictive de mărfuri de la diferiţi agenţi economici, sustrăgându-se de la plata taxelor şi impozitelor aferente. De asemenea, acesta nu ar fi evidențiat în contabilitate veniturile obținute în urma unor relații comerciale cu alte societăți. Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului este de 957.223 de lei. Bărbatul a fost reţinut luni pentru 24 de ore, iar ieri a fost prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!