Bărbat din Dâmbovița, reținut după ce și-a violat soția! Acesta a constrâns femeia prin acte de violență și a încălcat ordinul de protecție

Foto: Arhivă
Publicitate

Un bărbat din comuna Lucieni, în vârstă de 44 de ani, a fost reținut de polițiști pentru viol și încălcarea unui ordin de protecție. Deși pe numele său exista un ordin de protecție, bărbatul și-a constrâns soția prin acte de violență pentru a întreține relații sexuale.

Pe parcursul zilei de marți, 13 mai, bărbatul a fost prezentat magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive.

„La data de 12 mai a.c., în urma probatoriului administrat de polițiștii Secției nr. 4 Poliție Rurală Dragomirești, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, față de un bărbat, de 44 de ani, din Lucieni, a fost dispusă reținerea pe bază de ordonanță pentru 24 de ore.

Acesta este cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunilor de viol și încălcarea de către o persoană împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a măsurilor prevăzute la art. 38 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice.

Cercetările efectuate au evidențiat faptul că, la data de 24 martie a.c., bănuitul, în timp ce s-ar aflat la domiciliu, ar fi constrâns-o, prin acte de violență, pe soția sa, în vârstă de 41 de ani, să întrețină relații sexuale.

Totodată, în perioada 28 martie – 22 aprilie a.c., acesta ar fi încălcat ordinul de protecție emis pe numele său, prin faptul că ar fi contactat telefonic, în mod repetat, persoana vătămată și nu ar fi respectat distanța minimă de locuință și de aceasta.

Pe parcursul zilei de marți, 13 mai a.c., bărbatul va fi prezentat magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive. În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz”, a precizat IPJ Dâmbovița.

Publicitate