Un bărbat de 35 de ani, din comuna Mătăsaru, s-a aflat la un pas de moarte, miercuri de dimineață, după ce s-a izbit cu mașina pe care o conducea de un TIR. Impactul a avut loc în momentul când șoferul a pierdut controlul direcției de deplasare și a pătruns pe contrasens.
Mai mult de atât, acesta s-a urcat la volan beat criță. După ce a fost testat cu aparatul etilotest, acesta a prezentat o alcoolemie cu o valoare de 1,36 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice necesare pentru stabilirea cu exactitate a îmbibației alcoolice.
TIR-ul era condus de un tânăr, în vârstă de 26 de ani, din comuna Braniștea, care se deplasa regulamentar. Accidentul a avut loc pe DN 7, pe raza orașului Găești.
Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor evenimentului rutier.
„Din primele cercetări efectuate, polițiștii au stabilit că un bărbat, de 35 de ani, din comuna Mătăsaru, în timp ce ar fi condus un autoturism pe drumul național 7, pe raza orașului Găești, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ar fi pătruns pe contrasens și ar fi intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule (TIR), condus de un bărbat, de 26 de ani, din comuna Braniștea.
În urma evenimentului nicio persoană nu a fost rănită. Cei doi bărbați au fost testați cu aparatul etilotest, șoferul de 35 de ani prezentând o alcoolemie cu o valoare de 1,36 mg/l alcool pur în aerul expirat”, se arată într-un comunicat IPJ Dâmbovița.














