Avionul prezidențial al lui Nicolae Ceaușescu este scos la licitație în această lună! Vezi care e prețul de pornire

Publicitate

Avionul prezidențial al lui Nicolae Ceaușescu, Rombac “Super One-Eleven”, va fi scos la licitație pe 27 mai, prețul de pornire fiind doar 25.000 euro. Acesta a fost considerat o piesă importantă pentru industria aeronautică locală, întrucât se dorea crearea independenței industriale românești, scrie Dcnews.ro.

Primul avion de pasageri construit în România a fost prezentat în august 1982, iar primul zbor a avut loc în toamna aceluiași an pe aeroportul Băneasa, moment la care a asistat toată conducerea statului. De asemenea, un an mai târziu a fost inaugurat și primul zbor cu pasageri, fiind un moment important pentru România, care devenea singurul stat comunist, în afară de URSS, care producea un astfel de avion, scrie sursa citată.

Acest avion a fost folosit de Nicolae Ceaușescu pentru zborurile oficiale, dovedindu-se a fi o construcție rezistentă și calitativă, nefiind înregistrat niciun fel de accident sau explozie a aparatelor constitutive.

Totodată, a fost scos la licitație și avionul “Negrești”, folosit de Ion Iliescu pentru zborurile oficiale din perioada primului său mandat. Avionul este ultimul Rombac 1-11 construit în România, primul zbor având loc în 1989 și are prețul de pornire de 25.000 de euro, potrivit Dcnews.ro.

Licitația va avea loc joi, 27 mai, ora 18:30, în cadrul licitației „All-Star Game” organizate de Artmark. Piesele pot fi vizionate începând de astăzi atât în catalogul online al licitației, pe www.artmark.ro, cât și fizic pe platforma Aeroportului Internațional Henri Coandă, în incinta Bazei 90 Transport Aerian Otopeni „Comandor aviator Gheorghe Bănciulescu”, scrie Dcnews.ro.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!