Autospecială de poliție, implicată într-un accident rutier la Târgoviște! Biciclist de 13 ani, transportat la Unitatea de Primiri Urgențe

Publicitate

Clipe dramatice întâmpinate, miercuri, la orele amiezii, de un biciclist, de 13 ani, din Târgoviște! Acesta a fost transportat la spital după ce a fost implicat într-un accident rutier.

Biciclistul, în timp ce traversa neregulamentar partea carosabilă, ar fi intrat în coliziune cu o autospecială de poliție. Agentul de poliție a fost testat cu aparatele din dotare pentru depistarea consumului de alcool sau substanțe psihoactive, rezultatele fiind negative.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.

 

„În cursul zilei de astăzi, 18 iunie, în jurul orei 12.00, pe raza municipiului Târgoviște, s-a produs un accident rutier în care a fost implicată o autospecială de poliție.

Din cercetările preliminare efectuate până la acest moment, a reieșit faptul că un minor, de 13 ani, din Târgoviște, în timp ce se deplasa pe o bicicletă pe raza municipiului, ar fi traversat neregulamentar partea carosabilă și ar fi intrat în coliziune cu o autospecială de poliție condusă de un agent de poliție.

În urma accidentului, minorul a fost rănit, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, la solicitarea părinților”, a precizat IPJ Dâmbovița.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!