Autoritățile locale și județene, alături de Chindia în barajul pentru Liga I. Cristian Stan: “Cred că putem face pasul pe prima scenă fotbalistică”

Publicitate

Ionuț Parghel
Chindia Târgoviște este gata pentru cele mai importante meciuri din acest sezon. Roș-albaștrii vor întâlni pe 9 și 13 iunie pe FC Voluntari într-o dublă manșă ce va conta pentru barajul de promovare în prima ligă. Înaintea celor două dueluri de “foc” elevii lui Nicu Croitoru au fost susținuți puternic și de asociații clubului,  Primăria Municipiului Târgoviște, și respectiv Consiliul Județean Dâmbovița.

Într-o conferință de presă, prima instituție a fost reprezentată de primarul Cristian Stan, viceprimarul Cătălin Rădulescu și consilierul Cosmin Bozieru, iar a doua de vicepreședintele Alin Manole. Cu toții cred în șansele de promovare ale Chindiei, dar în același timp aceștia au lăsat de înțeles că barajul se anunță a fi unul dificil pentru târgovișteni. “După 22 de ani, Chindia Târgoviște are, din nou, perspectiva promovării în prima ligă. Va fi un baraj dificil. Cred că putem face pasul pe prima scenă fotbalistică a țării. Atât Primăria Târgoviște, cât și Consiliul Județean au asigurat constant, de o bună perioadă de timp, toate condițiile financiare și toate obligațiile financiare sau de altă natură către club. În 2015, echipa a promovat din Liga a 3-a în Liga a 2-a, iar în sezoul 2017-2018 are în față perspectiva promovării în Liga I”, a precizat primarul Cristian Stan, la conferința de presă ce a a avut loc Primăria Târgoviște. Încrezător în șansele de promovare ale grupării târgoviștene s-a arătat și Alin Manole, vicepreședintele CJ Dâmbovița. “Avem încredere în antrenor, în președinte și în băieții noștri că vor avea determinarea necesară pentru a promova. Și suporterii, și orașul, așteaptă de foarte mult acest lucru”. Ultima promovare a Chindiei în Liga I s-a produs în 1996, iar după doi ani, formația târgovișteană a retrogradat în eșalonul secund.

Sursă foto: sportimpact.ro

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!

LASĂ-NE UN COMENTARIU

Scrie comentariul tău
Introdu numele