Au sosit primele doze de vaccin antigripal și în Dâmbovița. Ce a decis ministrul Tătaru pentru noua categorie de risc, a cadrelor didactice

Publicitate

Județului Dâmbovița i-a fost repartizată o primă tranșă de 11.400 doze de vaccin antigripal a căror distribuție a început sub coordonarea Direcţiei de Sănătate Publică.

În cadrul primei etape a campaniei de vaccinare, beneficiarii de gratuitate sunt: copiii cu vârste cuprinse între 3-5 ani, mai ales cei care sunt la prima vaccinare şi pentru care va fi necesară administrarea a 2 doze de vaccin la interval de minimum 30 de zile; gravidele; rezidenţii instituţiilor de ocrotire socială, precum şi persoanele care acordă asistenţă medicală, socială şi îngrijiri la domiciliul persoanelor la risc înalt; personalul medico-sanitar şi cel auxiliar din spitale şi din unităţile sanitare ambulatorii, inclusiv salariaţii unor instituţii de ocrotire şi ai unităţilor de bolnavi cronici, care prin natura activităţii vin în contact respirator cu pacienţii sau asistaţii.

Ca în fiecare an, livrarea dozelor de vaccin repartizate va avea loc în mai multe etape, iar vaccinarea se va realiza prin intermediul cabinetelor medicilor de familie. Pentru sezonul 2020-2021, D.S.P. Dâmboviţa a centralizat un necesar de 103649 de doze.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat astăzi la Brăila că, în următoarea etapă ar urma să beneficieze de vaccinare gratuită și cadrele didactice: ”În categoria celor de risc vor intra suplimentar şi cadrele didactice. Mai avem în acest moment 3 milioane de doze de vaccin antigripal pe care le-am contractat, cu posibilitatea prelungirii la încă un milion de doze şi vor fi distribuite şi către cadrele din învăţământ”, a precizat oficialul de la Sănătate.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!