Au fost suspendate zborurile spre și dinspre țările cu risc epidemiologic ridicat. Care sunt excepțiile

Publicitate

Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a stabilit, joi, o serie de excepții pentru cetățenii care vin cu o rată majoră de infectare cu noul coronavirus.

Autoritățile au decis suspendarea zborurilor efectuate de operatorii economici din aviație, dinspre și spre statele prevăzute în lista țărilor/zonelor de risc epidemiologic ridicat.

Excepțiile de la această hotărâre sunt membrele ale Uniunii Europene, Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Emiratele Arabe Unite și Qatar. Statele cu rată de infectare mai mare decât a României decât a României se pot regăsi în lista de mai jos.

Datorită numărului record de cazuri confirmate cu virusul COVID-19, persoanele care vin pentru trei zile în România trebuie să prezinte la intrarea în țară un test negativ efectuat în ultimele 48 de ore, iar cei care vor să stea pe termen mai lung vor intra în carantină 14 zile. Măsura a intrat în vigoare pe 7 octombrie.

Țările incluse de România pe lista galbenă

(carantina la domiciliu/locația declarată pentru 14 zile)

Stat / Rata de incidenta cumulata la 100.000 locuitori (date publicate de ECDC luni 5 octombrie 2020)

Israel – 936.1
Andorra – 716.8
Muntenegru – 564.9
Bahrain – 497.4
Aruba – 496.7
Argentina – 392.0
Guam – 347.9
Bonaire, Saint Eustatius and Saba – 338.7
Spania – 319.3
Cehia – 311.8
Costa Rica – 306.5
Puerto Rico – 301.3
Bahamas – 266.8
Republica Moldova – 246.9
Franta – 246.8
Olanda – 243.4
Gibraltar – 243.3
Polinezia Franceza – 231.3
Sint Maarten – 224.1
Liban – 221.4
Belgia – 220.5
Panama – 207.5
Capul Verde – 200.6
Statele Unite ale Americii – 186.3
Peru – 182.3
Kuweit – 180.4
Columbia – 178.7
Brazilia – 175.6
Armenia – 171.2
Marea Britanie – 163.1
Islanda – 161.1
Oman – 156.7
Irak – 152.9
Maldive – 151.8
Paraguay – 151.3
Luxembourg – 147.4
Belize – 145.8
Emiratele Arabe Unite – 142.1
Palestina – 140.3
Danemarca – 134.9
Libia – 130.7
Ungaria – 129.1
Chile – 126.1
Slovacia – 118.6
Ucraina – 115.4
Austria – 113.6
Curasao – 112.6
Georgia – 110.7
Qatar – 110.2.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!