Au fost scoase la licitație primele 17 lucrări din cel mai mare proiect european de apă-canal din Dâmbovița

Publicitate

Încă un pas  în cel mai mare proiect cu fonduri europene, de peste 322 de milioane de euro, ce se va derula în Dâmbovița!

În penultima zi a anului 2020, au fost scoase la licitație lucrările de construire surse de apă, rezervoare, stații de clorinare, stații de pompare și aducțiuni de apă pentru 17 localități dâmbovițene.

”Acestea sunt afișate deja în Sistemul Electronic de Achiziții Publice și au o valoarea de aproximativ 66 de milioane de lei. Sfârșitul lunii februarie este termenul limită de depunere a ofertelor urmând ca, în cel mai scurt timp, să se treacă la evaluarea acestora și atribuirea contractelor pentru a demara lucrările cât mai repede”, a declarat președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

Aceste lucrări fac parte din cel mai mare proiect cu fonduri europene din județul nostru, cu o valoare de peste 322 de milioane de euro – Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de apă și apă uzată de care vor beneficia 52 de localități dâmbovițene.

Cele 52 de localități beneficiare sunt: Târgoviște, Moreni, Fieni, Pucioasa, Răcari, Aninoasa, Băleni, Brănești, Braniștea, Buciumeni, Bucșani, Butimanu, Ciocănești, Cobia, Conțești, Corbii Mari, Dragodana, Dragomirești, Finta, Glodeni, Gura Foii, Gura Ocniței, Hulubești, Iedera, Lucieni, Ludești, Lungulețu, Malu cu Flori, Mănești, Mătăsaru, Mogoșani, Moroeni, Morteni, Niculești, Nucet, Ocnița, Odobești, Perșinari, Petrești, Pietroșița, Potlogi, Produlești, Răzvad, Șotânga, Tătărani, Ulmi, Văcărești, Valea Lungă, Vișina, Vulcana Pandele și Vulcana Băi.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!