Asociația Flacăra Suporterilor Morenari, donație importantă către secția de pediatrie a Spitalului de Copii din municipiul Moreni. Dumitru Nistor: “Vom fi întodeauna alături de această secție”

Publicitate

Ionuț Parghel

În plină pandemie de pandemie de coronavirus, Asociația Flacăra Suporterilor Morenari este alături de Spitalul de Copii din municipiul Moreni.

Astăzi, reprezentanții asociației și-au arătat din plin atașamentul față de secția de pediatrie a spitalului și-au donat echipamente extrem de necesare în această perioadă grea. Printre echipamentele oferite s-au numărat un atomizor performant, dispensere, papuci de unică folosință și botoșei.

“Asociația Flacăra Suporterilor Morenari a făcut o donație secției de pediatrie din cadrul Spitalului de Copii din orașul Moreni. Am ajutat și noi cu ce am putut. Este un gest frumos, dar în același timp extrem de important pentru copiii de acolo.

Asociația Flacăra Suporterilor Moreni va fi întotdeauna alături această de secție de pediatrie a spitalului.  Fiecare dintre noi avem copii sau nepoți și trebuie să fim alături de ei”, ne-a mărturisit Dumitru Nistor, președintele asociației, care îi mai cuprinde pe Vali Stan și Ovidiu Petrache ca membrii.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!