Asistaţii social au protestat în stradă, revoltaţi că sunt puşi să muncească

Publicitate

Se întâmplă în România. Mai mulţi asistaţi au protestat în faţa Primăriei Ploieşti, revoltaţi de decizia primarului de a-i coopta pe beneficiarii de ajutoare sociale în programul de curăţenie generală început în oraş. Andrei Volosevici, noul edil al oraşului Ploieşti le-a transmis acestora că în cazul în care vor refuza să muncească le vor fi sistate ajutoarele. Activitatea asistaţilor social este coordonată de Administraţia Serviciilor Sociale Comunitare Ploieşti, aflată în subordinea Primăriei, însă unii dintre aceştia au declarat că au probleme de sănătate şi că nu li se pare normal să fie scoţi la curăţenia spaţiilor publice din oraş.
Andrei Volosevici “a concluzionat la finalul discuţiilor că, în cazul în care vor fi persoane beneficiare ale venitului minim garantat care vor refuza să participe la acţiunile stabilite în cadrul Programului Curăţenie generală, acestora li se va restricţiona acordarea sprijinului financiar respectiv, alocat din bugetul Municipiului Ploieşti, conform prevederilor legale în vigoare”, a transmis Primăria Ploieşti într-un comunicat de presă.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!