Arbitrul FIFA Radu Petrescu a ajuns, în această săptămână, la Târgoviște! Care este evenimentul la care a luat parte în vechea cetate de scaun a Țării Românești

Sursă foto: Facebook AJF Dâmbovița
Publicitate

Arbitrul FIFA Radu Petrescu a fost prezent, în această săptămână, la Târgoviște. „Fluierașul” bucureștean a ajuns în vechea cetate de scaun a Țării Românești pentru a lua parte la lansarea cursului de arbitri din Dâmbovița, găzduit joi după-amiază de Centrul Internațional de Conferințe al Universității „Valahia” din Târgoviște (Corpul K). Alături de arbitrul FIFA a mai ajuns și Adrian Comănescu, membru CCA și fost arbitru Liga 1. Cei doi au fost invitații speciali ai evenimentului organizat de AJF Dâmbovița și CJA Dâmbovița.

Peste 100 de arbitri, viitori arbitri sau foști arbitri dâmbovițeni, acum observatori, au fost prezenți la momentul lansării oficiale a cursului pentru formarea arbitrilor.

Cursul este implementat în fiecare județ din țară prin intermediul Comisiilor Județene de Arbitri și îi familiarizează pe participanți cu Legile Jocului de Fotbal, Regulamentul de Organizare a Activităţii Fotbalistice (ROAF) şi Regulamentul privind Organizarea şi Desfăşurarea Activităţii Arbitrilor de Fotbal (RODAAF).

Suntem în permanentă preocupare de creștere a calității arbitrajului. Avem un număr record de dosare acceptate pentru acest nou curs de formare. Interesul pentru această frumoasă activitate a crescut în ultima perioadă, iar asta mă bucură” a precizat președintele AJF Dâmbovița, Ciprian Prisăcaru, în cadrul cursului.

Startul cursului coincide cu desfășurarea campaniei lansate de UEFA cu scopul de a recruta oficiali de joc. Campania „Devino arbitru!” face parte dintr-un program mai amplu prin care forul european va sprijini asociațiile naționale pentru a pregăti, în fiecare sezon, 40.000 de noi arbitri.

Numărul mare al cursanților, dublu comparând cu alte promoții, reprezintă dovada că meseria de arbitru începe să devină una ofertantă pentru tineri. Și contextul ajută, ținând cont că a crescut securitatea pe stadioanele județului, baremurile au ajuns la un nivel bun, iar activitatea fotbalistică dâmbovițeană este foarte bine cotată la nivel național.

S-a vorbit deschis, constructiv, un mesaj comun de atragere a tinerilor, băieți și fete, către meseria de arbitru, un punct de susținere al proiectului național lansat de Comisia Centrală a Arbitrilor (Fii parte din joc! Fii arbitru!).

Cei interesați de meseria de arbitru de fotbal, dar și de avantajele pe care le oferă această meserie, pot afla mai multe informații și amănunte la numărul de telefon: 𝟎𝟕𝟔𝟏𝟏𝟏𝟓𝟑𝟎𝟓.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!