Sâmbătă și duminică, peste 650 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au fost la datorie și au acționat pentru creșterea gradului de siguranță în segmentul stradal, descurajarea și sancționarea comportamentelor de tip violent sau antisocial, creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea consumului de alcool și substanțe interzise.
În această perioadă, polițiștii au fost solicitați să intervină la 81 de evenimente, dintre care 48 au fost sesizate prin SNUAU 112.
Au fost semnalate 57 de infracțiuni, din totalul acestora 27 fiind infracțiuni contra persoanei și 15 infracțiuni contra patrimoniului.
Pentru încălcările de la normele legale, au fost aplicate 996 de sancţiuni contravenţionale, a căror valoare totală se ridică la 268.015 de lei.
Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi au fost, de asemenea, priorităţi ale polițiștilor, sens în care, poliţiştii rutieri au acționat permanent pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, principalul scop fiind acela de diminuare a riscului rutier pe drumurile publice din județ.
Astfel, pentru nerespectarea regulilor de circulație, au fost reținute 48 de permise de conducere (22 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză și 5 pentru consumul de alcool) și au fost retrase 20 de certificate de înmatriculare.
Dosare penale întocmite de polițiști pentru săvârșirea unor infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice
Duminică, 4 februarie, în jurul orei 18:00, polițiștii din cadrul Poliția Municipiului Moreni au oprit pentru control, pe strada Mihai Eminescu, un ATV condus de un tânăr, de 21 de ani, din comuna Iedera.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că șoferul avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.
Tot pe parcursul zilei de duminică, în jurul orei 17:35, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au surprins în trafic, pe raza localității Dimoiu, un autoturism condus de un bărbat, de 70 de ani, din Târgoviște.
Întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea cu aparatul etilotest a conducătorului auto, acesta prezentând o alcoolemie cu o valoare de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice, iar, în cauză polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Totodată, la data de 4 februarie a.c., polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Găești au depistat o femeie de 33 de ani, din Voia, în timp ce ar fi condus un autoturism, pe drumul județean 702A, fără a deține permis de conducere.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.