Anunțul premierului: Persoanele a căror gospodărie a fost afectată de viituri vor primi ajutor financiar de la stat!

Publicitate

Premierul Florin Cîțu a anunțat că se va adopta o Hotărâre de Guvern prin care persoanele a căror gospodărie a fost afectată de vremea rea vor primi ajutor financiar de la stat. Acest anunț a fost făcut în contextul videoconferinței cu prefecții. Acesta a menționat că pagubele vor fi evaluate de prefectură pentru fiecare casă în parte, se vor întocmi liste semnate de primarii din fiecare comună/ sat, liste care vor fi depuse la AJEPIS și care, în cele din urmă, vor fi semnate de ministru, a declarat prim-ministrul, potrivit Realitatea.Net.

“Sper să nu mai avem situații ca aceasta, dar trebuie să fie deschisă precedura. Se face analiza pe fiecare casă, iar săptămăna viitoare vom da Hotărârea de Guvern care face cadru legal pentru tot anulu acesta. Anul trecut am avut un buhet de 5 milioane de lei. Deci, se dau 4.000 de lei pentru gospodăriile afectate în proporție de 75%, 2.000 de lei pentru 50-75% din gospodărie afectată și1.500 lei 25-50% din casă afectată. De asemenea, există prevăzută suma de 5.000 de lei pentru persoană decedată.”, a spus Florin Cîțu, potrivit sursei citate.

În urma viiturilor s-au înregistrat două decese, o persoană este dată dispărută, acest lucru în contextul în care au fost afectate 77 de localități din 26 de județe, precum și Municipiul București, a adăugat primul ministru.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!