”Anul 1859 în Istoria Românilor”, eveniment dedicat Micii Uniri la Titu

Publicitate

Mica Unire, sărbătorită și la Titu!

Astăzi, 24 ianuarie 2022, la Casa de Cultură din Titu Târg, a avut loc evenimentul cu tema: „Anul 1859 în Istoria Românilor”, cu ocazia împlinirii a 163 de ani de la Unirea Principatelor Române sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza și a formării Statului Modern Român.

În cadrul evenimentului, s-au desfășurat activități cultural-artistice și religioase, organizate de instituțiile culturale și educaționale de pe raza orașului, ce au cuprins: intonarea Imnului de Stat al României, Slujba de Mulțumire TEDEUM – săvârșită de un sobor de preoți de pe raza orașului Titu, coordonat de preotul Gabriel Voicilă – protopop al Protoieriei Titu.

A urmat discursul profesorului de istorie Nicolae Vlădescu – consilier local, care a subliniat importanța Unirii Principatelor Române, pe plan național, cât și în context internațional; urmat de alocuțiunea bibliotecarei Nicoleta Liliana Grigorescu – documentarist, care a dat citire discursului susținut de  Mihail Kogălniceanu cu prilejul alegerii lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei, la 5 ianuarie 1859.

În amintirea acestui moment istoric au fost susținute de elevii ai școlilor și liceelor din Titu recitaluri de poezie patriotică, muzicale, sceneta „Unirea Principatelor”, o suită de dansuri populare a Ansamblului „Trandafir Dâmbovițean”, al Casei de Cultură Titu (instructor-coregraf Adrian Grigore); dar și o expoziție de carte dedicată momentului de Biblioteca Orășenească Titu.

Evenimentul dedicat Unirii Principatelor Române s-a încheiat cu Hora Unirii.

La manifestări au participat viceprimarul Gabriela Chițu, consilieri locali, referenți culturali, cadre didactice, elevi ai școlilor și liceelor din comunitate, părinți, bunici, preoți, cadre militare ale Forțelor Aeriene – Unitatea Militară 01922 Boteni, reprezentanți ai Poliției Titu, reprezentanți ai partidelor politice, dar și mai mulți cetățeni ai orașului.

Sursă foto: Gazeta de Titu

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!