Antrenorul Vasile Miriuță a fost prezentat oficial la Chindia Târgoviște

Publicitate

Chindia Târgoviște are un nou antrenor, după plecarea lui Dragoș Militaru! Începând de astăzi, 18 august, banca tehnică a roș-albaștrilor a fost preluată de Vasile Miriuță, fost tehnician la CFR Cluj și Dinamo București. La scurt timp după semnarea contractului, noul antrenor al Târgoviștei a fost prezentat de club într-o conferință de presă, unde a fost prezent și președintele echipei Andrei Cordoș.

“Am oficializat deja despărțirea de Dragoș Militaru pe cale amiabilă, iar din acest moment noul antrenor principal este Vasile Miriuță. Din punctul meu de vedere, am încercat de când am venit să facem lucrurile așa cum ne-am propus. În mare parte am reușit, au fost și unele probleme pe care le reglăm din mers”, a transmis Andrei Cordoș.

Noul antrenor al Chindiei a transmis că în cea mai mare parte cunoaște lotul de jucători, cu unii dintre ei lucrând și în trecut la formațiile pe care le-a antrenat.

„Cunosc cât de cât lotul, sunt jucători care au jucat anul trecut și în prima divizie, pe unii dintre ei îi cunosc, pe Marc și pe Moldoveanu i-am antrenat acum câțiva ani când erau și ei mai tineri și eu mai tânăr. Așa, în mare parte, cunosc lotul. Asta nu depinde de mine, hotărăște conducerea ce jucători vor mai veni. Bineînțeles ne vom consulta, dar aștept în următoarele zile să cunosc și eu lotul cât mai bine și să vedem dacă mai avem nevoie de un jucător, doi și pe ce post”, a precizat Vasile Miriuță.

Noul tehnician va debuta pe banca Chindiei marți, de la ora 19:00, cu un meci contra Gloriei Buzău, pe teren propriu, în runda a treia din Liga 2.

Vasile Miriuță a pregătit-o ultima dată pe Minaur Baia Mare. De-a lungul carierei, el le-a mai condus din postura de antrenor principal pe Hermannstadt, Kisvarda, Dinamo, Chiajna, CFR Cluj, Energie Cottbus, ASA Tg. Mureș, ETO FC Gyor și Ceahlăul.

 

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!