Antrenorul Nicu Croitoru, coleg cu Adrian Mutu și Mirel Rădoi! Tehnicianul Pucioasei a devenit posesor al licenței UEFA PRO

Publicitate

Târgovișteanul Nicu Croitoru a devenit, în această săptămână, antrenor cu “acte” în regulă. Tehnicianul a absolvit examenul pentru licența UEFA PRO și a primit diplomă din partea Federației Române de Fotbal în acest sens.

Nicu Croitoru este tehnicianul divizionarei C FC Pucioasa, antrenor al unei grupe de juniori de la CSȘ Târgoviște, dar totodată și președinte al Comisiei Tehnice din cadrul AJF Dâmbovița.

Din generația de antrenori cu astfel de licență se numără 18 absolvenți, iar printre aceștia se regăsesc Mirel Rădoi, selecționerul echipei naționale a României, și Adrian Mutu.

Dan Apolzan, unul dintre coordonatorii licenței UEFA PRO, Lucian Burchel, directorul executiv al Academiei Naționale de Fotbal, Mihai Stoichiță, directorul tehnic FRF, și Răzvan Burleanu, președintele FRF, i-au felicitat pe absolvenți și le-au transmis mesajul lor.

La final, antrenorii au pășit pe noul gazon al Arenei Naționale și au renunțat pentru scurt timp la masca de protecție pentru o amintire frumoasă: o imagine de grup cu generația PRO 2019-2020.

Cei 18 absolvenți ai licenței UEFA PRO sunt: Laszlo Balint, Florin Bratu, Octavian Chihaia, Nicolae Constantin, Nicolae Croitoru, Costin Curelea, Răzvan Erimia, Irina Giurgiu, Dorin Goian, Nicolae Grigore, Marius Măldărășanu, Adrian Mutu, Valentin Negru, Mirel Rădoi, Daniel Sima, Valentin Suciu, Dinu Todoran, Cristian Todea.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!