Angajații din învățământul de stat vor primi vouchere în valoare de 1.450 de lei! Și o categorie de elevi va beneficia de tichete

4
Publicitate

Profesorii și angajații din sistemul de învățământ de stat vor primi vouchere de vacanță în valoare de 1.450 de lei pentru acest an. Potrivit datelor făcute publice, acestea vor fi emise pe suport electronic și au prevăzută o perioadă de valabilitate de un an de zile. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că voucherele au ajuns deja în toate inspectoarele școlare județene și urmează să fie distribuite.

“Dacă ne referim la voucherele de vacanță, acestea au ajuns în toate inspectoratele școlare județene, urmează să fie distribuite prin școli. Dacă ne referim la tichetele sociale, și acestea au ajuns, e vorba de tichete în valoare de 500 de lei de care beneficiază toți elevii care primesc burse speciale, 245.000 de elevi. Acestea au ajuns, de asemenea, în toate județele, într-o bună parte s-au și distribuit elevilor care sunt beneficiari ai burselor sociale. Repet, este vorba de tichete sociale de 500 de lei pe an”, a explicat ministrul Educației, potrivit b1tv.ro.

Totodată, ministrul a reamintit că pachetul de măsuri economico-sociale “Sprijin pentru România” prevede acordarea de vouchere pentru elevii beneficiari ai burselor sociale:

“Avem măsura din programul «Sprijin pentru România» prin care aceiași elevi care beneficiază de burse sociale, în plus față de aceste tichete sociale, vor primi vouchere în valoare de 30 de euro pe fiecare lună, în fiecare lună în care se face școală, în care sunt organizate cursuri școlare, iar aceste vouchere vor putea fi utilizate pentru achiziționarea de rechizite, de haine, de alimente, deci 30 de euro pe lună pentru fiecare elev al beneficiarului bursei sociale. Repet, acești 30 de euro pe lună sunt în plus față de tichetele sociale care sunt în valoare de 500 de lei pe an și care au fost deja distribuite, au ajuns în fiecare județ și în bună parte au ajuns și la elevi”, a spus Sorin Cîmpeanu, potrivit sursei citate.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!