Amicale tari pentru Chindia Târgoviște în cantonamentul de la Săcele. FCSB, unul dintre adversari

Publicitate

Vacanța se apropie de sfârșit pentru jucătorii Chindiei Târgoviște. Luni, 14 iunie, roș-albaștrii reiau antrenamentele în vederea noului sezon al Ligii 1. Reunirea lotului va avea loc la baza sportivă de la Aninoasa, locație unde târgoviștenii vor efectua antrenamentele până pe 27 iunie.

În schimb, în perioada 28 iunie – 9 iulie, elevii lui Emil Săndoi vor efectua un stagiu de pregătire la Săcele, în județul Brașov. Pe durata cantonamentului centralizat, târgoviștenii au programate trei meciuri amicale, în compania unor adversari precum Viitorul, FCSB și Petrolul Ploiești.

Sezonul 2021-2022 al Ligii I va fi al treilea consecutiv pentru băieții noștri pe prima scenă a fotbalului românesc.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!