Amenzi în valoare de peste 700.000 de lei pentru nerespectarea regimului deșeurilor, în Dâmbovița

Publicitate

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au organizat, joi, 22 august,  o acțiune în domeniul protecției mediului și sănătății populației, prin verificarea persoanelor fizice și juridice care nu respectă normele referitoare la regimul deșeurilor.

În cadrul acțiunii, au fost efectuate 33 de controale la 18 operatori economici care desfășoară activități în acest domeniu, precum și la 15 persoane fizice.

Astfel, polițiștii au constatat 2 infracțiuni, fiind întocmite dosare penale pentru neluarea măsurilor sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfășurarea activităților de colectare, tratare, transport, valorificare sau eliminare a deșeurilor periculoase, faptă prevăzută de art. 66 din O.U.G. nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor.

De asemenea, au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 700.000 de lei, fiind indisponibilizate 1.050 de kilograme de deșeuri, precum și 750 de litri de deșeuri periculoase.

În plus, a fost dispusă suspendarea activității unei societăți comerciale și a fost indisponibilizat un autovehicul.

Acțiunea a fost organizată în colaborare cu reprezentanții Gărzii de Mediu.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!