Amenzi de peste 70.000 de lei, 9 permise de conducere și 11 certificate de înmatriculare, reținute de polițiști pe drumurile din Dâmbovița

Publicitate

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au desfășurat, miercuri, 2 iulie, activități pentru creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice, combaterea infracționalității și asigurarea unui climat de ordine publică.

În cadrul acțiunilor desfășurate, au fost legitimate 445 de persoane, controlate 372 de autovehicule și testați aproximativ 120 de conducători auto pentru depistarea consumului de alcool sau substanțe psihoactive.

Pentru neregulile descoperite, polițiștii au aplicat 292 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 72.270 de lei, dintre care 234 au fost pentru nerespectarea regulilor de circulație pe drumurile publice și 50 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

De asemenea, polițiștii au fost prezenți pe sectoarele de drum intens circulate și în zonele de interes, fiind instituite 14 filtre pe raza întregului județ.

În urma controalelor din trafic, ca măsură complementară, polițiștii rutieri au reținut 9 permise de conducere și au retras 11 certificate de înmatriculare.

Precizăm că polițiștii vor fi prezenți la datorie și în perioada următoarea, iar acțiunile vor fi intensificate pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!