Alte garaje vor fi demolate la Târgoviște. Chiar din această toamnă

Publicitate

A venit rândul Microraionului 3 din Târgoviște să scape de garajele inestetice, care mai de care mai vechi, mai ruginit, folosite nu numai pentru autoturisme, ci și pe post de magazii pentru tot felul de lucruri.

Primarul municipiului, Cristian Stan, a făcut o vizită în zona Microraionului III și a declarat că, din această toamnă, vor fi demarate lucrările pentru dezafectarea garajelor și amenajarea unor parcări moderne, illuminate corespunzător și care să fie suficient de încăpătoare pentru a răspunde tuturor cerințelor cartierului.

”Prima parcare abordată va fi cea din spatele blocurilor C6-C10, urmând apoi a se reabilita întreaga zona, până la Bulevardul Constantin Brâncoveanu”, a precizat edilul.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!