Alte două noutăți dintr-un foc la Chindia Târgoviște! Un fundaș și un atacant, sub comanda lui Costel Pană

Publicitate

Chindia Târgoviște continuă campania de întărire a lotului pentru stagiunea de primăvară. Formația dâmbovițeană a reușit să înregistreze ale două transferuri importante: Antonio Vlad (fundaș) și Luis Nițu (atacant). Ambii jucători achiziționați de gruparea târgovișteană aparțineau de Dunărea Călărași.

După ce au semnat cu echipa antrenată de Costel Pană, cei doi jucători au fost prezentați pe pagina de Facebook a clubului târgoviștean.

„Bine ai venit, Luis Nițu! Luis vine de la Dunărea Călărași, jucând în carieră și pentru echipe precum CSM Slatina, Gaz Metan Mediaș și CS Universitatea Craiova. Acesta a debutat în Liga 1, la doar 18 ani, la CS Universitatea Craiova, fiind promovat la prima echipă de către Victor Pițurcă. Luis a fost și vicecampion național la tineret cu CS Universitatea Craiova, având și convocări la Naționala U19 a României. Mult succes și cât mai multe realizări în tricoul roș-albastru!

Bine ai venit, Vlad Antonio! Vlad a jucat în carieră la echipe precum CSM Focșani, CSA Steaua București, Corvinul Hunedoara, Farul Constanța și Viitorul Constanța. Acesta a fost format la Viitorul Constanța, având și meciuri în naționalele de juniori ale României. Vlad are două promovări din Liga 3 în Liga 2, cu CSA Steaua București și Corvinul Hunedoara, cât și prezențe în UEFA Youth League la Viitorul Constanța. Mult succes la Chindia Târgoviște!”, se arată pe pagina de Facebook a Chindiei Târgoviște.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!