Alertele meteo de vreme rea le-au dat planurile peste cap! Zilele comunelor Comișani și Vârfuri, amânate. Mesajele primarilor din cele două localități dâmbovițene

Publicitate

Alertele de vreme rea emise pentru județul Dâmbovița au dat planurile peste cap în comunele Comișani și Vârfuri! Ambele localități aveau programate, în acest week-end, evenimente dedicate zilelor comunei.

Cum județul nostru se va afla sub avertizare Cod portocaliu de ploi torențiale, în perioada 29 – 30 septembrie, reprezentanții administrațiilor locale din cele două comune au decis amânarea evenimentelor. Primarii din cele două localității au transmis că evenimentele vor fi reprogramate.

,,Stimați Comișăneni & Lăzureni. Datorită fenomenelor meteorologice anunțate de către instituții, vă informăm că, Ziua Comunei Comișani nu se va mai desfășura în data de 29.09.2024, urmând să vă anunțăm data reprogramării evenimentului, a precizat Ion Bătrânu, primarul comunei Comișani.

De asemenea, un mesaj cu privirea la decalarea evenimentului a transmis și primarul comunei Vârfuri, Răzvan Bânaru.

,,Dragi Vârforeni și nu numai….Știrile de ultimă oră referitoare la ciclonul care se apropie de România, atenționările meteo de cod galben și chiar roșu pentru ziua de duminică în zonele noastre, ne obligă să punem siguranța mai presus de distracție!

De aceea amânăm ziua comunei care trebuia să se desfășoare pe data de 29 septembrie la o dată pe care o vom anunța ulterior, în funcție de prognoza meteo. Ar fi păcat să marcăm evenimentul pe un timp ploios, cu oameni puțini și cu riscurile de rigoare pentru toți. Ne cerem scuze pentru acest fapt, însă repet, punem siguranța oamenilor mai presus de orice”.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!