Meteorologii au actualizat avertizările de ploi și intensificări ale vântului pentru județul Dâmbovița. Duminică și luni, județul nostru se află Cod portocaliu și Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic. Totodată, vremea se răcește accentuat.
Codul portocaliu de ploi torențiale și abundente a intrat în vigoare duminică, 29 septembrie, începând cu ora 10.00.
Avertizare meteorologică Cod portocaliu
Interval de valabilitate: 29 septembrie, ora 10.00 – 20.00
Fenomene vizate: ploi torențiale și abundente
În intervalul menționat se vor înregistra perioade de ploi torențiale și abundente. Cantitățile de apă vor fi de 50…70 l/mp, izolat depășind 80 l/mp.
Avertizare meteorologică Cod galben
Interval de valabilitate: 29 septembrie, ora 20.00 – 30 septembrie, ora 10.00
Fenomene vizate: ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului,
În intervalul menționat, se vor înregistra averse, iar cantitățile de apă vor fi de 25…40 l/mp. Vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală de 45…65 km/h.
Având în vedere codul portocaliu de ploi torențiale și abundente, reamintim următoarele măsuri preventive:
Monitorizați constant avertismentele meteorologice și hidrologice. Verificați mesajele transmise prin sistemele RO-Alert și avertizările emise de Administrația Națională de Meteorologie!
Curățați jgheaburile, șanțurile și canalele de scurgere pentru a preveni acumularea apei!
Nu aruncați deșeuri în albiile râurilor pentru a evita blocarea scurgerilor!
Pregătiți un kit de urgență cu provizii esențiale: apă, alimente neperisabile, lanterne și baterii!
În cazul unor situații de urgență, apelați numărul unic de urgență 112!