A fost alertă, sâmbătă de dimineață, pe strada Bisericii, din comuna Răzvad, după ce o casă a luat foc! Pompierii au intervenit în forță pentru lichidarea flăcărilor.
Potrivit ISU Dâmbovița, la fața locului, incendiul s-a manifestat generalizat la o casă din lemn, pe o suprafață de aproximativ 130 de metri pătrați. Din fericire, nu au fost identificate victime.
Echipajele au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului. Pentru stingerea focului au acționat pompierii Detașamentului Târgoviște, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțimi și un echipaj SMURD.