A fost alertă, marți de dimineață, în comuna Bezdead! Un incendiu puternic a cuprins numai puțin de trei case și o anexă gospodărească. Flăcările s-au extins rapid la acoperișurile celor trei locuințe și le-au distrus îi mare parte.
Totodată, văzând cu flăcările mistuie casa sa, o persoană a făcut atac de panică. Aceasta a primit îngrijiri medicale la fața locului de la echipajul medical ajuns în zona puternicului incendiu.
„În jurul orei 10.00 am fost solicitați să intervenim în localitatea Bezdead, unde a fost semnalat un incendiu, ce potrivit apelantului, afecta inițial o anexă gospodărească.
La sosirea echipajelor la locul evenimentului, incendiul se manifesta la nivelul acoperișurilor a trei locuințe. Totodată, o persoană a făcut atac de panică. S-a acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului”, a transmis ISU Dâmbovița.
Pentru stingerea flăcărilor au acționat pompierii Detașamentelor Pucioasa și Târgoviște, cu 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.