Ajutoare din Dâmbovița, la vama Isaccea! Un grup de târgovișteni au oferit alimente și produse de igienă refugiaților ucraineni

Publicitate

Un grup de voluntari din Târgoviște s-a mobilizat exemplar și a reușit să strângă ajutoare pentru ucrainenii refugiați la noi în țară. Astăzi, grupul de voluntari, format din Marius Calomfirescu, Dan Mărgărit, Daniel Glodeanu, Florentin Militaru, Alexandru Munteanu și Alexandru Chiriță s-au deplasat la Isaccea (județul Tulcea) unde au oferit alimente și produse de igienă refugiaților.

La scurt timp, după această acțiune, Marius Calomfirescu a transmis și un mesaj pe rețelele de socializare: “Alături de Ucraina și de poporul ei în aceste momente de maximă teroare! Nimeni nu poate rămâne indiferent față de tragedia prin care trec vecinii noștri și suferința pe care o îndură.

În astfel de momente suntem obligați să fim solidari cu țara vecină și poporul ei, dar în același timp să dăm dovadă de unitate și umanitate, iar vecinii noștri ucraineni trebuie să știe că românii îi vor sprijini mereu!

Să fie pace, nu război!”

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!